al ego-ul cu care impartim aceeasi tara

Buna ziua!Ma numesc Larisa Rizea, Marketing III(grupa 1755), seria C.Am observat ca majoritatea relatarilor sunt despre experiente cu persoane ce vin din alte spatii culturale,din alte tari ca nationalitate.Eu va propun o experienta de interculturalitate din propia noastra tara.Chiar daca nu suntem cu totii bucuresteni, cunoastem reputatia persoanelor de nationalitate rroma.Povestea este o experienta personala mai veche, dar care poate fi actualizata oricand, fiindca nimic nu a schimbat viziunea noastra cu prejudecati asupra lor. Mereu m-am intrebat ce se ascunde in spatele chipului de copil murdar care cerseste in metrou.De doi ani sunt aceiasi pe care îi cunosc si carora le mai dau bani uneori. Desi uneori mi-e rusine sa dau curs pornirii pentru ca nimeni din jur nu mai face la fel. Teama de a nu fi privita ca doar o naiva( semn al unui neadaptat bucurestean).
Sunt oameni, mai ales copii ca noi , care pot fi ai nostri, dar care sunt : “celalalt”, si-l privim si judecam intr-adevar ca pe celalalt, ca un paria, ca un ratat al societatii. Nu vorbesc aici despre cresetorii profesionisti, ci despre aceia care nu au avut alta sansa, mai ales spre sfarsit, cand utilitatea lor ( asa cum priveste societatea capitalista, economica-dezumanizata omul ce iese din circuitul de productie).
Statia de metrou Piata Victoriei, sambata, 12 ianuarie.. O fetita de 8 ani, murdara, urca in ultimul vagon in care sunt si eu. Aflu mai tarziu ca numele ei era Violeta, dar pentru cei mai multi este “tigan, murdar,cersetor”.Spune ca mai are cativa frati si ca sunt in grija unei bunici.Pana la mine nu-i da nimeni nimic.Am privit-o si am ascultat “discursul de cersetor”( cum il numesc prietenii mei pragmatici). In clipa in care s-a apropiat , in schimbul monedei dintr-o mana in alta, epidermele noastre s-au atins. De obicei, plina de prejudecati, mi-e teama sa ating copii murdari si de origini obscure. A zis “ saru’mana” si s-a uitat in ochii mei sa vada daca banii erau daruiti din mila sau cu rautate, ca sa scap de ea. A coborat in statia urmatoare. Pana sa coboare a stat langa mine. Am intrebat-o care e numele ei. Simtem privirile calatorilor in spatele meu si le vedeam fetele schimonosite parca de scarba si neintelegere.Rolul meu era sa-i dau banul si sa scap de copila, dar fiindca nu m-am incadrat in procedura standard, am parut ciudata.Celalaltul nostru care cerseste in metrou nu poate fi pus , ca asemanare, langa noi.Poate pentru ca descoperim teama si adevarul unei lumi in care ne-am pierde, din lasitate si prejudecati. Imi asum subiectivitatea Ganduri imi trec prin minte atunci cand mainile mele se intalnesc cu cele ale acestor” ceilalti”: au vise, isi doresc lucruri mai presus de material?.. cred ca da!!Sunt oameni ca si noi!respiram acelasi aer din Bucuresti, chiar daca obiceiurile noastre culturale diferite i-au tranformat pe unii, pe nedrept, in dezumanizati.

Si, ce solutii putem gasi? Dincolo, fireste, de comoditatea stereotipurilor...