Viena......

Ma numesc Samit Tiberiu, facultatea Marketing, anul 3, grupa 1755, seria D

Viena cotidiană nu e uşor de sintetizat. E, desigur, o lume plină de diversitate şi culoare, dar în alt fel decît m-am aşteptat. Sau şi cum m-am aşteptat de la o capitală din Europa Occidentală, dar şi altfel - în nenumărate alte feluri. Am avut parte, de exemplu, de o lecţie de psihologie socială foarte interesantă, oferită de bicicliştii vienezi. Viena e împînzită cu piste de bicicletă, pe care poţi circula nestingherit. Austriecii, ca orice ţară civilizată, au mare grijă de bicicliştii lor.
Ca simplu pieton însă, am văzut şi reversul medaliei. Dăruiţi cu piste late şi cu drepturi de circulaţie extinse, bicicliştii au adoptat comportamentul şoferilor de automobil tiranici. Gonesc furioşi la doi centimetri de pietonul firav, claxonează (mă rog, ţîrîie) disperaţi dacă pari că le ieşi în cale, iar dacă aştepţi la o trecere de pietoni ce se intersectează cu o pistă de biciclete, ai face bine să stai cît mai lipit de clădirea de pe colţ. Trebuia să bănuiesc: orice grup social defavorizat, odată ce capătă putere, încearcă să şi-o exercite asupra altui grup mai slab. Biciclistul e lup pentru pieton.
Seara, pe terase sau în cafenelele Vienei, m-am simţit ca acasă. Singura problemă ar fi fost că nu vorbesc germana, dar am avut aproape tot timpul lîngă mine prieteni vorbitori de germană. În rest... Vienezii nu respectă mai deloc stereotipul german. Eventual aş putea spune că-s nişte nemţi balcanici: veseli, gălăgioşi şi foarte relaxaţi, umplu oraşul în fiecare seară. De la Operă curg rîuri de spectatori, dinspre terase se aude rumoare, pe străzile din centru lumea se plimbă şi după miezul nopţii... Ai impresia că nimeni n-are chef să stea în casă.
Un loc mereu interesant mi s-a părut şi faimosul Stephansdom. Nu e vorba doar de măreţia şi frumuseţea catedralei gotice în sine, ci şi de faptul că acolo ai parte permanent de spectacole din cele mai surprinzătoare.